Program de Internship 2021

CEDCD lansează un nou program de internship pentru o perioadă de 6 luni

Ce inseamna refuzul copilului de a-si face temele

Când copiii sunt stresați sau au probleme, ajung deseori să spună că nu vor să-și facă temele. Ar putea să spună chiar că nu vor să se ducă la școală. Dar să spună astfel de lucruri este diferit de a se retrage în sine și chiar a nu-și face temele sau a nu merge la școală.

Cum mi-am schimbat asteptarile cu privire la capacitatea de concentrare a fiului meu

Când fiul meu mai mare a fost diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție anul trecut în clasa a șasea, nu a fost o surpriză totală. De câțiva ani se lupta cu concentrarea.

Notitele unui profesor care preda la distanta pentru prima data

Când am aflat că școala mea se va închide din cauza pandemiei de coronavirus, am devenit din nou profesor începător. A trebuit să-mi dau seama rapid cum aș preda de la distanță, lucru pe care nu l-am mai făcut până acum.

Conectarea cu elevii: profesorii isi impartasesc strategiile pentru pandemia de coronavirus

Focarul de coronavirus afectează rutina și viața de zi cu zi a tuturor. Multe școli s-au închis și s-au mutat într-o formă de învățământ la distanță. Mai mult ca oricând, este important ca profesorii și familiile să continue să comunice și să rămână conectați.

Invatarea la distanta: 6 dintre cele mai bune practici de Design Universal in invatarea online

Multe școli s-au mutat în regim de învățământ la distanță din cauza coronavirusului.

Experienta unei profesoare despre cum a recastigat elevii pierduti pe drumul predatului de la distanta

O profesoară relatează cum a reușit să se reconecteze cu elevii pe care i-a pierdut pe drumul predării de la distanță:

Prima Intalnire online de Suport pentru Comunitatea Dizabilitatii

Luni, 9 noiembrie 2020, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a organizat prima întâlnire online de Suport pentru Comunitatea Dizabilității

CEDCD transmite ANDPDCA sugestii de reglementare in urma declararii neconstitutionalitatii punerii sub interdictie

CEDCD transmite ANDPDCA sugestii de reglementare în urma declarării neconstituționalității punerii sub interdicție

CEDCD a transmis ANDPDCA o serie de de practici, concepte și modele legislative ce se pot dovedi utile în procesul de inițiativă legislativă în urma declarării neconstituționalității punerii sub interdicție.

CEDCD transmite Ministerului Educatiei recomandari pentru imbunatatirea procesului de admitere la liceu a elevilor cu CES pe locurile rezervate acestora

CEDCD transmite Ministerului Educației recomandări pentru îmbunătățirea procesului de admitere la liceu a elevilor cu CES pe locurile rezervate acestora

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități a transmis Ministerului Educației și Cercetării o serie de recomandări pentru îmbunătățirea procesului de admitere la liceu a elevilor cu CES pe locurile rezervate acestora, în urma sesizărilor din București și din țară.

De ce le este greu copiilor sa respecte un program sau o rutina

De ce le este greu copiilor să respecte un program sau o rutină

Pentru mulți copii este dificil să respecte un program sau o rutină. Să respecți un program necesită mai multe abilități – este mai greu decât pare.

CEDCD castiga definitiv cazul de discriminare al lui Andrei la Inalta Curte de Casatie si Justitie

CEDCD câștigă definitiv cazul de discriminare al lui Andrei la Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin sentință definitivă: Andrei, un elev cu sindrom Down din Botoșani, a fost în mod incontestabil discriminat la școală, de către profesori și părinți ai colegilor săi, pe criteriul dizabilității.

CEDCD castiga cazul paznicului care a dezvaluit tratamentele la care sunt supusi copiii dintr-o scoala speciala din Bucuresti

CEDCD câștigă cazul paznicului care a dezvăluit tratamentele la care sunt supuși copiii dintr-o școală specială din București

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități câștigă la CNCD cazul paznicului care a dezvăluit în 2017, în calitate de avertizor în interes public, tratamentele la care sunt supuși copiii dintr-o școală specială din București.

CEDCD schimba in instanta orientarea unui elev cu CES de la scoala speciala la scoala de masa

CEDCD schimbă în instanță orientarea unui elev cu CES de la școala specială la școala de masă

CEDCD schimbă în instanță, la Curtea de Apel București, orientarea școlară a unui elev cu CES de la școala de specială la școala de masă, după ce CJRAE Teleorman a refuzat să respecte legea și l-a orientat pe copil către școala specială.

Ecaterina Andronescu sanctionata de CNCD pentru declaratii discriminatorii

Ecaterina Andronescu - sancționată de CNCD pentru declarații discriminatorii

CNCD a decis că afirmațiile Ecaterinei Andronescu din presă, de la data de 16 februarie 2019, au fost discriminatorii și a sancționat-o pe aceasta prin avertisment contravențional, recomandându-i ca pe viitor să se abțină de la declarații care produc efecte discriminatorii.

De Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati Stafeta pentru Incluziune a ajuns la Ploiesti

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Ștafeta pentru Incluziune a ajuns la Ploiești

Astăzi, 3 decembrie 2019, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Ștafeta pentru Incluziune a ajuns la Ploiești, unde comunitatea persoanelor cu dizabilități s-a alăturat Pactului pentru Incluziune, respectarea drepturilor și viață demnă în comunitate.

National Relay for INCLUSION

The European Center for the Rights of Children with Disabilities (CEDCD) has launched the National Relay for Inclusion.

Justice in Amalia’s case

The CEDCD gains a new strategic victory in the case of a student from Covasna who finally receives a support teacher

OPEN LETTER to the Government of Romania and the Ministry of Public Finance

OPEN LETTER to the Government of Romania and the Ministry of Public Finance

"Each one finds his way" - your solution is UNACCEPTABLE

The first public interest message for the right to inclusive education of children with disabilities published in the Audiovisual Code as a result of the CEDCD’s efforts

The first public interest message for the right to inclusive education of children with disabilities published in the Audiovisual Code as a result of the CEDCD’s efforts

“For equal opportunities, children with disabilities have the right to study in any school”

Nicoleta was prevented from VOTING by the local authorities

CEDCD has filed a penal complaint against the representative of the Town Hall of Curcani

Filing an appeal against the unlawful firing of personal assistants of persons with disabilities

In the context of the conflict escalation of the personal assistants of children with disabilities, who are in the position to be notified for the abusive firing, we note the following observations:

Brussels confirms the first step towards inclusive Europe: The Europe CARES Initiative has been registered

The European Commission issued the Decision no. (C(2019)1545) validating the first civic initiative in the history of the European Union on the proposal of a European Directive for the Inclusive Education of Persons with Disabilities- initiated by the European Center for the Rights of the Children with Disabilities (CEDCD)

Cifrele esecului in educatia incluziva am sesizat CNCD cu privire la declaratiile minitrului Educatiei

În contextul evenimentelor din ultimele săptămâni, a derapajelor decizionale și a declarațiilor publice, care s-au constituit într-un tablou fără precedent de agresiune asupra comunității persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora, este util să facem o serie de clarificări:

Mergem in sedinta comisiilor reunite si cerem amendarea bugetului pe 2019

Pași procedurali pentru accesul la Comisiile parlamentare.

Bugetul ZERO a fost adoptat Guvernul Dancila condamna sute de mii de persoane cu dizabilitati

Mii de persoane au protestat azi în capitală și peste 20 de orașe din țară împotriva adoptării bugetului în forma publicată la finalul săptămânii trecute

Nu negociem viata copiilor nottri si a adultilor cu dizabilitati

Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități
ies în stradă să conteste Proiectul de Buget pe 2019
în București și în țară

Scrisoarea Parintilor

Scrisoarea Părinților

Ca urmare a măsurilor fără precedent de a lăsa în sarcina autorităților locale plata serviciilor sociale pe linie de dizabilitate și copii din orfelinate, contrar prevederilor legale și a principiilor asumate prin Programul de Guvernare 2017 -2020

Buget ZERO pentru Dizabilitate si Protectia Speciala a Copilului

Buget ZERO pentru Dizabilitate și Protecția  Specială a Copilului

Joi, 31 ianuarie 2019, Ministerul de Finanțe a publicat Proiectul de Buget Național pentru anul 2019.

Astazi am lansat prima initiativa civica europeana pentru Educatie Incluziva Europe CARES

Astăzi am lansat prima inițiativă civică europeană pentru Educație Incluzivă - Europe CARES

Părinții copiilor cu dizabilități din 7 state UE cer Comisiei Europene o Directivă pentru Educația Persoanelor cu Dizabilități

CEDCD cheama in judecata Ministerul Educatiei Nationale si ISJ Covasna

CEDCD cheamă în judecată Ministerul Educației Naționale și ISJ Covasna

CEDCD cheamă în judecată MEN și ISJ Covasna pentru refuzul nelegal și îndelungat de a aloca unei eleve cu dizabilități din Județul Covasna profesor de sprijin la clasă.

CEDCD lanseaza Campania AbsentNemotivat100Ani – Si EU sunt Roman

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) lansează Campania #AbsentNemotivat100Ani – Și EU sunt Român în perioada 1 – 10 Decembrie 2018.

CEDCD informeaza Consiliul Europei cu privire la situatia dreptului la educatie al copiilor cu dizabilitati din Romania

CEDCD informează Consiliul Europei cu privire la situația dreptului la educație al copiilor cu dizabilități din România

Un reprezentant CEDCD a participat la întâlnirea cu doamna Comisar pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei pentru a expune situația actuală a copiilor cu dizabilități în sistemul de educație din România.

PRECIZARI PRIVIND SITUATIA COPILULUI RESPINS DE 4 SCOLI DIN BUCURESTI

PRECIZĂRI PRIVIND SITUAȚIA COPILULUI RESPINS DE 4 ȘCOLI DIN BUCUREȘTI

În legătură cu situația deosebit de gravă a minorului diagnosticat cu ADHD și a fratelui său respinși de 4 școli din București în ultimele luni, CEDCD face următoarele precizări:

UPDATE: Cazul elevei batute in Liceul Special din Cluj

UPDATE: Cazul elevei bătute în Liceul Special din Cluj

În urma demersurilor CEDCD angajatele Liceului Special au fost sancționate disciplinar. Represaliile continuă împotriva elevilor.

Cluj Seminarul VINO CU NOI Educam fiecare Copil

Cluj  Seminarul VINO CU NOI. Educam fiecare Copil.

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, la Cluj a avut loc Seminarul VINO CU NOI. Educăm Fiecare Copil. Împreună suntem o COMUNITATE

Dezbatere si Lansare Ghid privind Aplicarea Dreptului la Educatie pentru Copiii cu Dizabilitati din Romania

Dezbatere și Lansare - Ghid privind Aplicarea Dreptului la Educație pentru Copiii cu Dizabilități din România

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a lansat astăzi, 11 octombrie 2018, primul Ghid privind Aplicarea Dreptului la Educație pentru Copiii cu Dizabilități din România, Institutul Național al Magistraturii.

Ploiesti si Sibiu Seminariile VINO CU NOI Educam fiecare copil Impreuna suntem o comunitate

Ploiești și Sibiu - Seminariile VINO CU NOI! Educăm fiecare copil. Împreună suntem o comunitate

Peste 600 de persoane, profesori, părinți, și specialiști au participat la cele două seminarii organizate de CEDCD la Ploiești și Sibiu.

Diriginta din Bucuresti amendata pentru discriminare si hartuire

Diriginta din București amendată pentru discriminare și hărțuire

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a câștigat un nou dosar la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cazul unui băiețel cu ADHD.

Prima scoala din Romania care are taria de a recunoaste si repara nedreptatea provocata unui copil cu dizabilitati la Oradea ca urmare a demersurilor CEDCD

Prima școală din România care are tăria de a recunoaște și repara nedreptatea provocată unui copil cu dizabilități, la Oradea, ca urmare a demersurilor CEDCD

O școală din România recunoaște și repară nedreptatea provocată unui copil cu dizabilitate, ca urmare a demersurilor prealabile realizate de organizația noastră, fără a fi obligată de instanță.

CEDCD avertizeaza conducerea Liceului Special din Cluj in legatura cu masurile represive luate impotriva elevilor

CEDCD a transmis Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Județul Cluj o adresă informativă cu privire la consecințele legale ale măsurilor represive luate împotriva elevilor ca urmare a incidentului din petrecut în noaptea de 10 iunie 2018.

CEDCD preia cazul fetitei batute in Liceul Tehnologic Special Cluj

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a preluat cazul referitor la abuzurile și relele tratamente aplicate elevilor din cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Județul Cluj.

CEDCD pune pe agenda de dezbatere a Comisiei Europene drepturile copiilor cu dizabilitati

CEDCD pune pe agenda de dezbatere a Comisiei Europene drepturile copiilor cu dizabilități

Rezultatele Forumului pentru Implementarea Convenției ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități organizat de Comisia Europeană

Premiati la Gala Libertatii de Exprimare

Premiați la Gala Libertații de Exprimare

Toni Filip și echipa CEDCD au fost premiați ieri, 3 aprilie 2018 la Gala Premiilor Libertații de Exprimare, organizat de Active Watch Romnia.

Amenzi multiple pentru discriminarea lui Ionut decizie istorica

Amenzi multiple pentru discriminarea lui Ionuț - decizie istorică

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) obține o victorie strategică, cu impact pe termen lung in jurisprudența națională in cazul lui Ionuț, victima unor fapte de discriminare deosebit de grave din Județul Argeș la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Hartuit si victimizat la locul de munca pentru ca a dezvaluit abuzurile impotriva copiilor din scoala speciala

Hărțuit și victimizat la locul de muncă pentru că a dezvăluit abuzurile împotriva copiilor din școala specială

CEDCD a depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cazul domnului Toni Filip, omul care a avut curajul de a-și asuma răspunderea morală de avertizor în interes public cu privire la abuzurile împotriva copiilor din școala specială Nr. 4 din București.

Mesageri pentru copiii cu Sindrom Down la Parlament Scrisoarea Clarei catre senatori si deputati cu ocazia Zilei Internationale a Sindromului Down

Mesageri pentru copiii cu Sindrom Down la Parlament - Scrisoarea Clarei către senatori și deputați cu ocazia Zilei Internaționale a Sindromului Down

Reprezentanții Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) au desfășurat astăzi, 21 martie 2018, la Parlamentul României o acțiune de petiționare/înmânare de scrisori către senatorii și deputații din Parlament

Vocea copiilor cu dizabilitati s-a auzit la ONU

Vocea copiilor cu dizabilitati s-a auzit la ONU

Bucureşti, 5 decembrie 2016. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a marcat Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati si 10 ani de la adoptarea Conventiei ONU pentru Drepturile Persoanleor cu Dizabilittati (CRPD) la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la New York.

Ministerul Muncii raspunde: Documentele pentru alocatia de hrana a copiilor cu cerinte educationale speciale pot fi depuse la scoala oricand

Ministerul Muncii răspunde: Documentele pentru alocația de hrană a copiilor cu cerințe educaționale speciale pot fi depuse la școală oricând

In urma demersurilor realizate de organizatia noastra, Ministerul Muncii răspunde solicitării CEDCD privind clarificarea anumitor aspecte din HG 423/2016:

CEDCD depune plangere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii impotriva autoritatilor responsabile de situatia de la Pitesti

CEDCD depune plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva autorităților responsabile de situaţia de la Pitești

Bucureşti, 27 octombrie 2016. După depunerea plângerii penale împotriva celor 4 părinți care au răspândit ură și discriminare în spațiul public, CEDCD a sesizat, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în vederea tragerii la răspundere și a sancționării autorităților responsabile pentru discriminare.

CEDCD depune plangere penala impotriva parintilor instigatori din Pitesti

CEDCD depune plângere penală împotriva părinților instigatori din Pitești

București, 21 octombrie 2016. CEDCD depune plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești pentru infracțiunile de șantaj și incitare la ură sau discriminare conform prevederilor Codului Penal împotriva a 4 părinți

Decizia Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati: DREPTUL LA EDUCATIE INSEAMNA DREPTUL LA EDUCATIE INCLUZIVA

Decizia Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati: DREPTUL LA EDUCAŢIE INSEAMNĂ DREPTUL LA EDUCAŢIE INCLUZIVĂ

Bucureşti, 4 septembrie 2016. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) salută adoptarea Comentariului General Nr. 4, pe marginea Art. 24 din Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități privind Dreptul la Educație Incluzivă de către Comitetul CRPD – ONU, la data de 2 septembrie 2016.

INCLUZIUNEA NU MAI POATE FI AMANATA

INCLUZIUNEA NU MAI POATE FI AMANATA

Astazi, 3 Decembrie 2015, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) înţelege să marcheze Ziua Internaţională a Dizabilităţii printr-un mesaj adresat noului Guvern al României şi, cu precădere, Ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

100 milioane euro/an – costul izolarii copiilor cu dizabilitati

100 milioane euro/an – costul izolării copiilor cu dizabilităţi

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a lansat marţi, 20 octombrie 2015, prima cercetare națională despre sistemul de educație specială din România – “IZOLAȚI PRINTRE NOI – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de educație românesc ”

Scrisoare deschisa catre ministrul Educatiei

Scrisoare deschisa catre ministrul Educației

Urmare a apariției pe website-ul oficial al Minsiterului Educației și Cercetării Științifice a PROIECTULUI DE DOCUMENT DE POLITICI EDUCAȚIONALE: Repere pentru proiectarea și actualizarea Curriculumului Național, elaborat de Institutul de Științe ale Educației, la data de 3 iulie 2015, dorim să vă aducem la cunoștință următoarele:

Parlamentul European lanseaza un semnal politic serios privind drepturile persoanelor cu dizabilitati

Parlamentul European lanseaza un semnal politic serios privind drepturile persoanelor cu dizabilitati

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) salută Rezoluția Parlamentului European din data de 20 Mai 2015 cu privire la implementarea Convenției ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități la nivelul Uniunii Europene.

MANIFESTUL PARINTELUI ALTFEL

MANIFESTUL PARINTELUI ALTFEL

Respecta-mi COPILUL!

Dreptate pentru Andrei – CEDCD castiga un nou caz de discriminare Parintii instigatori si profesorii sanctionati

Dreptate pentru Andrei – CEDCD câștigă un nou caz de discriminare. Părintii instigatori si profesorii sanctionati

Bucuresti, 9 ianuarie 2017. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) castigă un nou caz de discriminare la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru Andrei, băiețelul în varstă de 14 ani cu Sindrom Down din Botosani.

Alex stigmatizat discriminat si pedepsit pentru ca este DIFERIT

Alex, stigmatizat, discriminat si pedepsit pentru ca este DIFERIT

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabiliti (CEDCD) il reprezinta pe micul Alex la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminrii (CNCD).

 
Stats: 901.191 visits and 226.679 unique visitors
Statistici T5 Statistici T5